Vă mai amintiți pe ăla de la studioul foto de lângă teatru, care mi-a rupt clipsul intenționat de la stickul de tip pix, m-am întâlnit după aia cu el, ăla neam cu geisha și mi-a zis că a terminat-o cu ăia. Iar difuzorul farmat pe care m-am procopsit cu el de la SA CarreFour România ăla de la marca Sony, frate-su lucra atuncea acolo, aș putea să mă jur că el mi l-a stricat. Despre șurubul care l-am pierdut de la trotinetă Globber 230, vânzătorul de la SA Altex România afirma că trebuie inbus ca să strâng șuruburile, ori eu am gîgîlit trotineta aia chiar zilele trecute, ar fi imposibil să se fi desprins ca să cază, eu așa cred că șoferul de maxi-taxi s-a dus cu inbus de mi l-a desfăcut în derâdere, care afirma că i-au pus pe toți șoferii de la Lik să-și deie demisia, ori când își pun demisia nu iau șomaj. Mai îmi lipsește un dop Bike Force, m-aș putea jura că un călător rău intenționat mi l-a smuls în bătaie de joc, doar cu maxi-taxi circulă doar oameni care au bani de la justiție socială. Mai îmi lipsește un dop Arcore, aș putea să mă jur că tot vreun călător rău intenționat mi l-a smuls în derâdere. Că vă amintiți despre paznicul ăla care zicea că îmi aruncă afară trotinetele, garcea avea tupeu milițianul, purta un petec tricolor pe haină.
Vă mai amintiți pe ăla de la studioul foto de lângă teatru, care mi-a rupt clipsul intenționat de la stickul de tip pix, m-am întâlnit după aia cu el, ăla neam cu geisha și mi-a zis că a terminat-o cu ăia.
Iar difuzorul farmat pe care m-am procopsit cu el de la SA CarreFour România ăla de la marca Sony, frate-su lucra atuncea acolo, aș putea să mă jur că el mi l-a stricat.
Despre șurubul care l-am pierdut de la trotinetă Globber 230, vânzătorul de la SA Altex România afirma că trebuie inbus ca să strâng șuruburile, ori eu am gîgîlit trotineta aia chiar zilele trecute, ar fi imposibil să se fi desprins ca să cază, eu așa cred că șoferul de maxi-taxi s-a dus cu inbus de mi l-a desfăcut în derâdere, care afirma că i-au pus pe toți șoferii de la Lik să-și deie demisia, ori când își pun demisia nu iau șomaj.
Mai îmi lipsește un dop Bike Force, m-aș putea jura că un călător rău intenționat mi l-a smuls în bătaie de joc, doar cu maxi-taxi circulă doar oameni care au bani de la justiție socială.
Mai îmi lipsește un dop Arcore, aș putea să mă jur că tot vreun călător rău intenționat mi l-a smuls în derâdere.
Că vă amintiți despre paznicul ăla care zicea că îmi aruncă afară trotinetele, garcea avea tupeu milițianul, purta un petec tricolor pe haină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu