Cătălin Gafencu mirele te iubesc! mireasa mea Claudia, astăzi adineaori chiar am trecut pe la tine acasă pentru ca să te vizitez, am fost cu scop precis și gând bun anume care pentru ca să mă interesez în teren privitor la mersul pregătirilor ce le desfășurăm ambii pentru nuntă noastră amândoi care așa sper eu că o să vrei și tu ca să o facem cât mai curând posibil adică, asta bineînțeles că mai întâi, după care mai apoi ulterior, am mers pe la școală ta generală cu clasele de la unu până la opt numărul zece botoșăneană locală de acilea din municipiul acesta Botoșani reședință de județ pe unde m-am fîțîit în sus și în jos sperând că poate ai să mă observi și tu pe mine care cumva mă rog, o să mai vin și altă dată pe la tine acasă pentru ca să te văd în vizită care pentru mine ești toată frumusețe și ești a mea toată, ca mâine, promit, vin pentru ca să știi că te iubesc! mireasa mea Claudia, Cătălin Gafencu mirele chiar eu însumi cel care relatez aceste puține câteva rânduri aicea de față și care emană din gândirea-mi înaltă la care am cugetat și care de-abia aștept ca să mă însoțești țanțoșă ca să mergem amândoi la oficiul de stare civilă unde ca să rostești acolo fudulă precum că te măriți cu mine DA! https://thebridaltip.com/wp-content/uploads/2023/09/elizabeth-dye-wedding-dress-1.jpg https://www.transylvaniatoday.ro/2023/10/12/first-accor-hotel-to-launch-in-cluj-napoca/

https://media-cdn.tripadvisor.com/media/photo-o/19/42/dd/dc/worcester-cathedral.jpg https://thebridaltip.com/wp-content/uploads/2023/09/elizabeth-dye-wedding-dress-1.jpg https://www.transylvaniatoday.ro/2023/10/12/first-accor-hotel-to-launch-in-cluj-napoca/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NUNTA RALUCA MIREASA MEA

Стефания Дерябина

19:48:20 Luni 07.08.2017