Cătălin Gafencu Băi te iubesc! mireasa mea Fa, astăzi este vinerea anume douăzeci și nouă septembrie douămii douăzeci și trei iar afară e o zi așa de frumoasă încât am fost ca să te vizitez întâi am trecut pe la tine acasă pentru ca să te văd, după care ulterior am mers până la școală ta generală cu clasele de la unu până la opt numărul zece de acilea din municipiul acesta Botoșani reședință de județ unde am nimerit exact chiar în recreație destul suficient ca să le admir pe frumoasele tale colege, am venit cu scop precis pentru ca să mă asigur chiar eu cu ochii mei proprii privitor la mersul pregătirilor ce le desfășurăm amândoi pentru nuntă noastră ambii care nutresc nădejdea că o să vrei și tu ca să fie cât mai curând, o să mai vin și altă dată pe la tine în vizită care ești pentru mine toată frumusețe și a mea toată, vin ca să știi că te iubesc! mireasa mea Fa, Cătălin Gafencu Băi chiar eu însumi cel care relatez aceste rânduri și care de-abia aștept deci ca să mergem amândoi împreună la oficiul de stare civilă la care să declari țanțoșă precum că te măriți cu mine DA! https://i.etsystatic.com/42570221/r/il/693a47/5340782666/il_fullxfull.5340782666_n6hw.jpg https://www.stiripesurse.ro/grupurile-de-extrema-dreapta-din-romania-s-au-unit-in-blocul-nationalist-legaturi-cu-george-simion_3085654.html

https://wp.en.aleteia.org/wp-content/uploads/sites/2/2017/08/30600491161_101784f0f5_k.jpg https://i.etsystatic.com/42570221/r/il/693a47/5340782666/il_fullxfull.5340782666_n6hw.jpg https://www.stiripesurse.ro/grupurile-de-extrema-dreapta-din-romania-s-au-unit-in-blocul-nationalist-legaturi-cu-george-simion_3085654.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NUNTA RALUCA MIREASA MEA

Stirileprotv Stiri externe Jaf ca în filme într-un magazin de lux din Paris. Hoții au furat produse de aproape 1.000.000 de euro și s-au făcut nevăzuți Jaf ca în filme într-un magazin de lux din Paris. Hoții au furat produse de aproape 1.000.000 de euro și s-au făcut nevăzuți Stiri externe 30-09-2024 | 14:06